Anxietatea generalizată

ANXIETATEA GENERALIZATǍ este o frică patologicǎ prin faptul că nu are obiect, persoana neputând preciza motivul fricii. Este resimţitǎ pe toatǎ durata zilei dar mai accentuat seara.

Persoana anxioasă presimte un pericol viitor pe care însǎ nu-l poate defini. În consecinţǎ, apare o stare chinuitoare de aşteptare tensionatǎ. Tensiunea este resimţitǎ atât în plan psihic, cât şi fizic fiind însoţită de incapacitatea individului de a se relaxa ceea ce duce la apariţia insomniei de adormire (după mai mult de jumătate de oră de la culcare). Somnul persoanei anxioase este superficial, cu treziri frecvente şi coşmaruri cu tematicǎ anxioasǎ (urmǎrire, cǎdere în gol, înec, examene). Tensiunea se manifestǎ în plan corporal prin încordare muscularǎ cu apariţia durerilor de cap, durerilor în piept, lombalgiilor sau crampelor musculare. Apar tresǎriri la zgomote (sonerie, telefon), iar în plan psihic, accese de nervozitate generate de starea de iritabilitate. Adesea anxietatea generalizatǎ se însoţeşte de îngrijorare nejustificată şi greu de controlat în legǎturǎ cu viitorul sau cu problemele vieţii de zi cu zi. Un alt simptom important al anxietǎţii generalizate este neliniştea psiho-motorie, mai accentuatǎ seara. Somnul fiind superficial şi scurtat ca durată, este resimţit ca fiind neodihnitor şi contribuie alǎturi de tensiunea muscularǎ şi psihicǎ la starea de obosealǎ. Pe fondul insomniei şi oboselii apar tulburǎri de concentrare a atenţiei şi consecutiv acestora, tulburǎri ale memoriei de scurtǎ duratǎ ce dispar odatǎ remiterea episodului de boală.

Consilierea şi psihoterapia cognitiv-comportamentală

Terapia cognitiv-comportamentală se bazează pe principiile cognitivismului şi comportamentalismului. Din perspectiva comportamentalismului, un comportament anormal este dobândit prin învăţare în urma impactului pe care l-au avut asupra individului evenimentele stresante din trecut. Cognitivismul pune accentul pe procesarea cognitivă a evenimentelor şi pe puterea gândurilor de a genera emoţii şi comportamente. Experienţa anterioară a individului este stocată în aşa-numitele scheme cognitive. Acestea sunt convingeri inconştiente despre lume şi propria persoană, care au rolul de a ne ajuta să achiziţionăm informaţii noi, să interpretăm ceea ce ni se întâmplă şi să facem predicţii în legătură cu viitorul. În situaţia în care evenimentele traumatice din copilărie creează scheme cognitive distorsionate, acestea la rândul lor vor da naştere unor presupuneri eronate şi gânduri automate generatoare de emoţii şi stări afective patologice cum sunt atacurile de panică şi depresia.

De obicei tehnicilor de psihoterapie cognitivă (identificarea distorsiunilor cognitive) li se asociază tehnici de terapie comportamentală (relaxare, desensibilizare sistematică, reîntărire pozitivă a comportamentelor dezirabile, oprirea comportamentelor indezirabile).

Consilierea şi psihoterapia familială sistemică

Psihoterapia familială sistemică este o formă de terapie familială care se adresează sistemului familial ca întreg. Atunci când un membru al familiei prezintă un simptom de boală sau un comportament anormal, intervenţia trebuie să se adreseze tuturor membrilor familiei, nu doar persoanei care manifestă simptomele. Din perspectivă sistemică, simptomul comunică non verbal, într-o formă simbolică, despre o problemă în familie (de exemplu un conflict ascuns sau manifest între părinţi sau dorinţa unui membru de a prelua puterea în familie). Spre deosebire de familiile funcţionale, în care capacitatea de negociere între membrii familiei este posibilă, cele disfuncţionale au tendinţa de a repeta la nesfârşit strategii ineficiente de rezolvare a problemelor. Situaţia familiei este analizată de către psihoterapeut sau de către echipa psihoterapeutică care reformulează problema în termeni sistemici: violenţa fizică reflectă un model non-verbal de comunicare a problemelor cu escaladarea conflictului, anorexia un protest împotriva părinţilor, comportamentele deviante şi coaliţiile o luptă pentru putere în sânul familiei, hiperprotecţia o manifestare a anxietăţii părinţilor proiectată asupra copiilor.

Consilierea şi psihoterapia integrativă

Psihoterapeutul integrativ aplică elemente din diferite teorii psihoterapeutice şi construieşte strategia de intervenţie în funcţie de nevoile specifice ale fiecărui client. O idee fundamentală a psihoterapiei integrative constă în faptul că toate formele de terapie sunt eficiente si au adus domeniului resurse bune prin cercetări ştiinţifice, teorii şi tehnici de lucru ce vin în sprijinul dezvoltării individuale şi tratamentului. Psihoterapia Integrativă pune în prim plan abordările particulare şi combinate în tratarea diverselor probleme, acordă prioritate factorilor comuni tuturor genurilor de psihoterapie şi pune un accent deosebit pe o atitudine de respect, empatie, onestitate şi egalitate cu privire la personalitatea clientului (www.irpi.ro).