Alcoolismul

Există 4 stadii ale consumului de alcool:

  1. stadiul experimental (în care individul experimentează ce tip de alcool preferă şi la ce doză rezistă fără a se intoxica)
  2. consumul integrat social ce respectǎ normele culturale referitoare tipul de alcool, cantitatea şi circumstanţele în care se poate consuma alcool
  3. consumul dǎunǎtor sǎnǎtǎţii caracterizat prin intoxicaţii repetate în ciuda consecinţelor negative ale alcoolului asupra persoanei în cauzǎ: probleme de sǎnǎtate, conflicte în familie, accidente şi absenteism la locul de muncǎ, accidente de circulaţie.
  4. dependenţa biologicǎ de alcool care implică următoarele aspecte:
    • Consum de alcool în cantitǎţi şi pe durate mai mari decât îşi propune individul
    • Utilizarea timpului în scopul procurǎrii şi consumului de alcool
    • Continuarea consumului de alcool în ciuda efectelor nocive asupra sănătăţii
    • Întâietatea alcoolului faţǎ de familie şi carierǎ
    • Toleranţǎ la alcool cu necesitatea creşterii dozelor de alcool pentru a obţine acelaşi efect
    • Dorinţǎ imperioasǎ de a consuma alcool
    • Dorinţǎ şi încercǎri repetate de a opri consumul de alcool
    • Apariţia reacţiei de sevraj la întreruperea bruscǎ a consumului de alcool

Termenul "alcoolic" exprimă depăşirea stadiului de consum integrat social.

O persoanǎ ajunsǎ în stadiul de dependenţǎ biologicǎ la alcool care reia consumul de alcool dupǎ o perioadǎ de abstinenţǎ (secundarǎ sau nu unei cure de dezintoxicare), starea de dependenţǎ se reinstaleazǎ.

Din aceastǎ cauzǎ Societatea Alcoolicilor Anonimi susţine cǎ "pentru un alcoolic un pahar este prea mult, iar o mie sunt prea puţine".

Vulnerabilitatea spre toxicomanie are origini genetice dar şi personologice. Este important de subliniat cǎ antecedentele heredo-colaterale de alcoolism nu condamnǎ individul, ci doar transmite riscul de a deveni şi el dependent de drog.

Există douǎ categorii de persoane vulnerabile:

  • cele care consumǎ alcool pentru efectul euforizant al acestuia şi experimentarea "paradisului artificial" pe care nu-l pot obţine prin mijloace naturale (hobby-uri, meditaţie)
  • cele care consumǎ alcool pentru efectul "anestezic" al acestuia (pentru a uita, a se refugia în somn) în condiţiile unei suferinţe psihologice preexistente ("automedicaţie").

Deşi este o substanţǎ cu potenţial de a induce dependenţa, pe lângǎ multiple efecte nocive asupra întregului organism, procurarea alcoolului nu este îngreunatǎ de necesitatea vreunei reţete cu regim special, iar producǎtorii nu sunt obligaţi sǎ atenţioneze cumpǎrǎtorii asupra multiplelor efecte nocive.